- de 14 ani în slujba beneficiarilor -

AUTORITATE, RESPONSABILITATE, COMPETENŢĂ

luni, 17 iulie 2017

Conferinţa Internaţională despre Construcţii Sustenabile şi Eficienţă Energetică Bucureşti, 23 mai 2017 ediţia a 6a Radisson Blu Hotel

Vă prezint mai jos un scurt articol foarte relevant:

"Desi a reintrat in recesiune tehnica (statistica), mai ales ca urmare a deficientelor grave consemnate pe segmentul constructiilor civile, piata nationala de constructii nu s-a mai confruntat, la nivelul lui 2016, cu problemele generate de criza economica din ultimii ani, plasandu-se pe o tendinta clara de crestere (cel putin in domeniul imobilelor rezidentiale), dar in primul trimestru a.c. s-a situat din nou pe un trend descendent (din aceleasi motive), cu o majorare puternica, de peste 50%, numai in ceea ce priveste volumul lucrarilor la cladirile de locuit. Semnalele de alarma sunt insa vizibile si se refera, pe de-o parte, la faptul ca baza de comparare (valorica sau din punct de vedere al volumului de lucrari) ramane destul de redusa, diminuandu-se in continuare, iar pe de alta parte, la realitatea potrivit careia persista anumite riscuri structurale, cum ar fi cele geo-politice sau legate de finantare, in contextul unui an in care nu au lipsit tensiunile de natura politico-sociala sau dificultatile de finantare mai ales din fonduri UE. Totusi, chiar si in momentul actual, se poate imprima un ritm de dezvoltare care sa duca la reluarea tendintei de crestere pe toate segmentele pietei, in mod sustenabil, pe termen scurt, mediu si lung. Insa, pentru aceasta, atentia guvernantilor, a clasei politice si a altor factori de decizie (specialisti ai domeniului) ar trebui sa fie indreptata spre elaborarea unei strategii nationale de incurajare a edificarii de cladiri eficiente energetic sau a reabilitarii fondului construit, care sa cuprinda un pachet minim de masuri - deocamdata inexistente -, de pilda dupa exemplul portughez, de creare a functiei de „manager energetic” in toate organizatiile ce depind de Guvern, de dezvoltare a unui instrument (barometrul Eco AP) de evaluare a eficientei energetice a imobilelor ce apartin autoritatilor centrale, precum si - mai ales - de dezvoltare si implementare a unor contracte de performanta energetica in cladiri sau pentru echipamente, in cazul in care acestea sunt identificate ca avand un consum sporit de energie sau ca fiind ineficiente din acest punct de vedere, dupa cum a explicat Serban Danciu, Country Initiative Manager al Buildings Performance Institute Europe (BPIE), in expunerea sa, sustinuta in fata a peste 400 de specialisti din ramura de constructii, instalatii, din sectorul de tamplarie si domeniile conexe, care au format auditoriul Conferintei Internationale despre Constructii Sustenabile si Eficienta Energetica EURO-Constructii, editia a sasea.
Acestea au fost doar cateva dintre concluziile evidentiate la eveniment, ale carui lucrari s-au derulat in Bucuresti, in sala Atlas a Radisson Blu Hotel, la data de 23 mai 2017, in paralel cu Conferinta Internationala despre Sisteme de Tamplarie si Fatade EURO-Fereastra, manifestare traditionala, aflata la editia a noua. La ambele conferinte, speakeri reputati, cum ar fi, printre altii, economistul-sef al BRD Groupe Société Générale, Florian Libocor, reprezentantul Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Vata Minerala din Romania - APIVMR, ing. Radu Mosteanu, alaturi de dr. ing. Horia Petran, presedintele cluster-ului Pro-n-ZEB si cercetator la INCD URBAN-INCERC, Ioan N. Hossu, din partea Universitatii Tehnice "Gh. Asachi" din Iasi - Facultatea de Constructii si Instalatii, Monica Ardeleanu, director de dezvoltare al Romania Green Building Council - ROGBC, Razvan Nica, Managing Director al BuildGreen, Gabriel Biris, asociat fondator al Biris Goran SPARL, impreuna cu Viorica-Maria Jeler, analist al Interconnection Consulting Group - Austria, cu ing. Jürgen Benitz-Wildenburg, de la IFT Rosenheim - Germania si cu Serban Danciu, din partea Buildings Performance Institute Europe - Belgia, au reliefat principalele aspecte economice si de natura investitionala cu impact asupra dezvoltarii sectorului de constructii din tara noastra, care isi va defini astfel o noua baza de crestere, pe baza principiilor sustenabilitatii si ale eficientei energetice.
Astfel, cu prilejul EURO-Constructii si EURO-Fereastra 2017, circa 400 de specialisti ai firmelor din sectorul de constructii si instalatii, din bransa de tamplarie si domeniile conexe s-au reunit cu arhitecti, proiectanti, oficiali ai administratiei publice locale si centrale, ai unor organizatii patronale si profesionale, respectiv cu o serie de reprezentanti din partea mediului academic pentru a dezbate in mod interactiv diverse subiecte de actualitate.
Trofee si premii acordate pentru 190 de companii, institutii si asociatii
Punctul de atractie din cadrul evenimentului l-a constituit gala premiilor pietei de constructii si instalatii, editia a patra, unde cele mai importante firme, institutii si asociatii din domeniu au fost distinse cu trofeele EURO-Constructii si EURO-Fereastra. Mai precis, 60 de companii si 10 organizatii institutionale din domeniile de constructii si instalatii au fost premiate cu Trofeul EURO-Constructii, cele 70 de distinctii fiind acordate pentru promovarea de solutii inovatoare in domeniul constructiilor sustenabile si contributia speciala adusa la dezvoltarea pietei de constructii si instalatii din Romania. De asemenea, un numar total de 120 de firme active pe piata nationala de tamplarie termoizolanta si in segmentele conexe, care fac parte din liderii intregului sector, au primit premiile si trofeul EURO-Fereastra."

preluare cu mulțumiri de la
http://www.euroconferinte.ro/EURO-Constructii/EURO-CONFERINTE-Problematica-sectorului-de-constructii-in-atentia-participantilor.html

luni, 6 martie 2017

NOU!!! Executăm atât noile tavane barissol cât și tavane și pereți 3D în București și în împrejurimi la prețuri extraordinare !




Pregătim recepția cu succes a unui nou Imobil de apartamente de lux S+P+E1+Mansardă retrasă, în Centrul Capitalei București

Câteva imagini de la ultimele etape de după consolidarea acestui frumos imobil vechi:




duminică, 5 martie 2017

ANTEMĂSURĂTORI

Nu ai o antemăsurătoare completă la proiect?
Nu ești sigur pe antemăsurătoarea dată de proiectant sau aceasta pare incompletă?
Ai un constructor recomanadat de proiectant?

SUNĂ LA NOI !!!!

Verificăm antemăsurători date de proiectanți sau calculate de antreprenori și constructori sau le efectuăm de la zero !!!
Oferim orice alte servicii ce țin de ele, calcule, variante de deviz, prețuri din piață, sfaturi !!!
Prețuri începând de la 400 de lei (pentru un imobil de mici dimensiuni p+1) și până la 900 de lei în funcție de complexitatea proiectului dumneavoastră !!!

miercuri, 25 ianuarie 2017

EXECUȚIE - planning consolidat 2017 - 2018

Începând cu vara 2016, pe lângă activitățile clasice de dirigenție de șantier și project management, compania noastră execută din nou, lucrări complexe de structură, finisaje și instalații la tarife medii în piață, dar fără rabat de la standardele de calitate ale lucrărilor de amploare gen office, mall, rezidențial, pentru partaneri străini și români!

Respectarea proiectelor și legislației în vigoare, împletită cu împlinirea dorințelor beneficiarilor este deja o tradiție pentru compania noastră din 2005 până acum!

Din vara 2016, compania noastră are două firme importante ca parteneri asociați, parteneri cu o vastă experiență, o companie medie specializată pe structuri încă din anul 2005 și o alta mai mare specializată pe instalații sanitare, termice, electrice, gaze, rețele, curenți slabi, etc din anul 1996, companie alături de care, am avut proiecte comune finalizate cu succes atât în 2016 cât și în anii trecuți, pentru beneficiari de renume!

Piața de construcții este din nou în creștere, proiectele sunt numeroase, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați din timp, pentru a consolida planningul pe 2017 - 2018 al companiei, atât cu lucrări de mică anvergură, cum sunt vilele la cheie, cât și proiecte mari la care putem să oferim suportul nostru atât ca și consultanți cât și direct cu variate servicii, prestări și activități executate de echipe de muncitori profesioniști!

Un An Nou Bun !!!

Sănătate și realizarea proiectelor cu satisfacție maximă !!!

Doamne Ajută !!!

luni, 16 ianuarie 2017

ACTUALIZARE TARIFE DIRIGENȚIE ȘANTIER - PRIMĂVARA 2017

DIRIGENŢIE DE ŞANTIER (după caz, echipă cu diriginți specialități, RTE, CQ, project manager, atașamentiști, șefi șantier, urmărire de șantier se stabilește un pachet de servicii):
(experiență 10 ani, implicare, profesionalism, corectitudine, recomandări, soluții tehnice, experiență, optimizări soluții cu adaos de profit pentru beneficiar)

TARIFE UN DIRIGINTE DE ȘANTIER:
- reprezentare fază determinantă ISC pornind de la 70,00 de euro negociabil,
- reprezentare fază internă, vizită, inspecţie, consiliere, analiză, evaluare, proces verbal de lucrări ce devin ascunse, recepţie etapă, de la 50,00 la 100,00 euro funcţie de zonă și proiect, negociabil,
- Cartea Construcţiei cu urmărire șantier, începând de la 1.200,00 de euro în funcție de proiect, negociabil,
(excepție vile cu suprafață minimă, Parter și Parter + 1 etaj, unde prețurile încep de la 900,00 de euro, negociabil funcție de urmărire șantier, etape, vizite, faze)
- recepţie (cu evaluare) pornind de la 300,00 de euro negociabil.


Pachet lunar - dirigenție de șantier - începând de la 390,00 euro pe lună în funcție de proiect, densitate și zonă, negociabil !!!!!!!!!!!! !

(valori fără tva, transport inclus doar în limita a 10 km raza București, pentru distanțe extra Ilfov, Giurgiu, Măgurele se suplimentează, totul fiind negociabil și adaptabil cu o ofertă personalizată aplicată pe specificitatea unui proiect, pe zona și cerințele și nevoile dumneavoastră)

Funcție de solicitări oferim și pachete cu proiectare sau execuție imobile!
NOU! Dirigenție lucrări mici, execuție, amenajări apartamente, finisaje, extinderi, consolidări, diverse!

SĂNĂTATE DOAMNE AJUTĂ

vineri, 10 iunie 2016

Conferinţa Internaţională despre Construcţii Sustenabile şi Eficienţă Energetică Bucureşti, 
24 mai 2016 ediţia a 5a
Radisson Blu Hotel 

Aşa cum ne-am obişnuit, o analiză anuală a pieţii de construcţii şi cu tematică variată care acoperă o paletă largă de la construcțiile vechi remodelate până la construcţiilor noi, inovatoare, aliniate la piaţa internaţională unde accentele se pun pe case pasive, pe ecologie, pe verde, pe protecţia omului în simbioză cu natura, pe sustenabilitate şi durabilitate.

Certificarea Bream și Leed a început să devină o normalitate.
http://www.breeam.com/
http://www.usgbc.org/leed

(pentru cei mai puţin iniţiaţi să explicăm:

SUSTENABILITATE (‹ engl. sustainable) s. f. Calitate a unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. Conferința mondială asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992 a acordat o atenție deosebită acestui concept, care implică stabilirea unui echilibru între creșterea economică și protecția mediului și găsirea de resurse alternative. Când se referă la dezvoltarea economică de ansamblu a unei țări sau regiuni, este de obicei preferat termenul sinonim dezvoltare durabilă.)

http://euroconferinte.ro/EURO-Constructii/EURO-CONFERINTE-Crestere-sustenabila-in-constructii-dupa-finalizarea-recesiunii.htm

Trendul internațional este pozitiv, deci și România se va alinia în curând la noul tip de dezvoltare imobiliară.
Ca noutate, a fost prezentata conceptia specialistilor organizatiei de prestigiu international in domeniul atestarii si promovarii caselor pasive, Passivhaus Institut (PHI), din Darmstadt - Germania.  


Succes în continuare!
Sănătate şi tot ce-i bun!
Doamne Ajută!

pt alte detalii accesaţi
http://www.euroconferinte.ro/Video-EURO-Constructii-EURO-Fereastra-2016.html